INFO PNAET
INFO PNAET
GARANTARE ODIMM








 
 


Evenimente şi noutăţi
24.02.2010



Banca Mondiala, Oficiul din Moldova lanseaza Concursul de granturi a Programul pentru Societatea Civila 2010

"Dezvoltarea durabila prin ECO-turism"



Cerere_PSC2010.doc (83kb)
Conditii_PSC2010.doc (73kb)

Despre program. Programul pentru societatea civila (PSC) [anterior Programul de granturi mici (PGM)] a fost lansat de către Banca Mondială în anul 1983 la nivel global, iar din anul 1998 acesta a fost descentralizat, astfel încît o serie de oficii ale Băncii Mondiale din ţările-client administrează PSC în mod autonom. Printre acestea se află şi Oficiul din Moldova care implementează PSC deja de 13 ani la rînd (1998-2010). Suma totală alocată Moldovei în această perioadă este de circa 480 mii de dolari SUA. Beneficiari ai 99 de granturi PGM au devenit 112 de ONG-uri din Moldova – 52 naţionale şi 60 locale.

Dezvoltarea durabila prin ECO-turism. PSC completează şi facilitează agenda Băncii Mondiale privind dezvoltarea socio-economică. Programul se axează pe dezvoltarea durabilă și utilizarea potențialului natural și turistic ca factor ce poate duce efectiv la îmbunătăţirea situaţiei social-economice în zonele rurale ale Moldovei, precum și consolidarea comunitară în vederea protejării și utilizării responsabile a resurselor naturale cu potențial turistic. Această nouă direcţie de finanţare – dezvoltarea durabilă prin eco-turism – a fost lansată în 2010 şi urmăreşte întărirea rolului şi a capacităţii de acţiune a diverselor grupuri de cetăţeni pentru ca aceştia să se implice activ, participativ și echitabil în procesul de dezvoltare comunitară, prin identificarea unor soluții de dezvoltare durabile sub aspect economic și prietenoase mediului ambiant, astfel îmbunătăţind situația economică a comunității lor.

Efectele dezvoltării durabile în ansamblu
Dezvoltarea durabilă …

Promovează consensul public şi controlul, la nivel local, asupra eforturilor naţionale de combatere a schimbărilor climatice, reducerii poluării și dezvoltării economice prietenoase față de mediul ambiant, prin crearea bunelor practici de valorificare a potențialului natural și rural al turismului din Moldova, implicarea comunităților în gestionarea resurselor locale, încurajarea cooperării între sectorul public şi cel privat;

Exprimă realitățile contemporane ale lumii în care trăim, accentuând rolul și responsabilitatea factorului uman în gestionarea și protejarea resurselor naturale și utilizarea acestora în scopul generării unor activități economice sustenabile, în special prin implicarea activă a populației sărăcite şi marginalizate, şi poate ajuta la integrarea viziunilor acestor grupuri în cadrul deciziilor de dezvoltare comunitară;

Consolidează şi sporește impactul economic al intervențiilor la nivel de comunitate, prin asigurarea cunoştinţelor la nivel local privind rolul și importanța protejării mediului, adoptării unui mod „verde" de viață și utilizarea responsabilă a resurselor naturale și turistice în scopuri economice;

Generează soluții economice inovatoare și replicabile în scopul educării unui mod de viață prietenos mediului ambiant și fortifică o cultură social&
#259; de responsabilitate față de schimbările climatice;
Îmbunătăţește efectul și sporește succesul intervențiilor economice care au ca scop valorificarea potențialului rural și natural al turismului din Moldova.

Tematica şi beneficiarii în 2010. Tematica finanţării în cadrul PSC2010 este "Dezvoltare durabila prin ECO-turism". Accentul în 2010 este pus pe promovarea soluțiilor economice inovatoare și replicabile în scopul educării unui mod de viață prietenos mediului ambiant și a unei culturi responsabile față de schimbările climatice, care să stimuleze dezvoltarea ECO-turismului in tara. PSC2010 va sprijini proiecte şi activităţi care sa ajute populatia Moldovei să lanseze iniţiative in aceasta directie. Aceste proiecte şi activităţi urmează să întărească parteneriatul cu sectorul public, cu alte organizaţii ale societăţii civile şi cu sectorul privat, influenţînd astfel şi fortificînd mecanismele de participare, responsabilitate şi includere. Această orientare spre mediu şi încurajarea angajării populației se sincronizează cu principalele concluzii şi recomandări conţinute în recentul studiu global al Băncii Mondiale: Raportul privind dezvoltarea în lume 2010: Dezvoltarea şi schimbarea climei (pentru detalii vizitaţi pagina web a Băncii Mondiale dedicată acestui raport la www.worldbank.org/wdr2010).

Bugetul şi mărimea granturilor. Pentru anul 2010 bugetul PSC alocat Moldovei este de 40000 de dolari SUA. Granturile prevăzute pentru anul 2010 vor fi cuprinse între 3000 şi 7000 de dolari SUA. Activităţile trebuie finalizate în general pînă la finele anului 2010, fiind admisă în cazuri aparte o perioadă mai lungă, dar nu mai mult decît 10 luni de la data aprobării grantului (aprox. 15 mai 2011). Începutul activităţilor trebuie planificat pentru mijlocul lui iunie 2010, astfel încît organizaţiile cîştigătoare să poată atrage cofinanţările/contribuţiile necesare.

Necesitatea_cofinanţării. PSC finanţează pînă la jumătate din bugetul propus pentru un proiect. PSC își propune ca scop ca granturile sale să ajute la atragerea contribuţiilor suplimentare din alte surse, inclusiv de la partenerii sociali reali ai organizațiilor non-guvernamentale întru realizarea proiectului. Organizaţiile solicitante sunt rugate să descrie într-un mod cît mai convingător în ce măsură un grant din partea Băncii Mondiale le poate ajuta să colecteze fonduri reale de la alţi donatori/parteneri pentru a acoperi întreg bugetul proiectului. Scrisorile de garanţie privind cofinanţarea proiectului, prezentate împreună cu cererea de finanţare, vor reprezenta un avantaj. Contribuţiile suplimentare ale partenerilor pot fi atît sub formă de resurse financiare, cît şi în natură. Contribuţia proprie la proiect a organizaţiei solicitante nu poate depăşi 20% din bugetul proiectului.

Cine poate solicita un grant? Pot solicita granturi ONG-urile din Moldova care activează în diverse domenii ale dezvoltării. Organizaţia solicitantă trebuie să dispună de o anume experienţă de activitate, de integritate financiară şi să fie legal înregistrată de cel puţin 1 an. ONG-urile centrale/naţionale sunt eligibile numai dacă au un ONG-partener din teritoriu, astfel ca împreună cu acesta să implementeze activităţile în spaţiul rural. Nu sunt admise pentru PSC2010 cereri de finanţare înaintate de structuri comerciale, agenţi economici sau organizaţii lucrative, instituţii publice/de stat, partide şi mişcări politice. De asemenea, ONG-urile care actualmente implementează proiecte ale Băncii Mondiale, sau care au beneficiat de finanţare PSC în ultimii 2 ani (2008 şi 2009), nu sînt eligibile pentru PSC2010.

Care activităţi nu sunt sprijinite? Nu se acordă granturi PSC pentru: programe de cercetare; programe pentru instruire academică formală; proiecte operaţionale (gen construcţii, reparaţii, investiţii etc); sprijin instituţional de bază (precum procurarea diverselor echipamente şi utilaje), burse sau programe de studii; persoane individuale care fac cerere în nume propriu, inclusiv pentru călătorii sau studii; activităţi anti-SIDA, activităţi filantropice şi de caritate, proiecte aflate deja în implementare. Activităţile propuse nu trebuie să concureze sau să substituie instrumentele tradiționale ale Băncii Mondiale şi trebuie să fie clar delimitate de proiectele curente ale Băncii. De asemenea, nu sunt sprijinite proiectele orientate spre prestarea de servicii către grupul-ţintă.

Cum sunt evaluate cererile? Deciziile privind acordarea de granturi sunt luate de către Oficiul Băncii Mondiale din Moldova în baza evaluării proiectelor de către un Comitet de evaluare. Acest Comitet a fost instituit încă din 1998 şi activează după principiul rotaţiei, fiind format din reprezentanţi ai Oficiului Băncii Mondiale, ai altor instituţii donatoare internaţionale şi ai ONG-lor din Moldova. Experienţa de 12 ani de activitate a Comitetului a fost determinantă în luarea de decizii pentru finanţarea celor mai reuşite proiecte şi pentru asigurarea continuităţii PSC în Moldova.

Cum se solicită un grant? Organizaţiile decise să participe la concurs trebuie să elaboreze un proiect în baza cererii de grant cu o structură prestabilită, care poate fi obţinută la Oficiul Băncii Mondiale din Chişinău. Condiţiile şi cererea de grant PSC2010 pot fi descărcate de pe pagina internet a Oficiului Băncii Mondiale (www.worldbank.org.md). Cererile completate se depun numai în scris, în limba română, direct la Oficiul Băncii Mondiale din Chişinău, împreună cu informaţiile suplimentare necesare. ONG-urile din UTA Găgăuzia şi din raionul Taraclia sunt încurajate să trimită proiectele în limba română; în cazuri aparte vor fi acceptate şi proiecte în limba rusă de la ONG-urile din zonele respective. Proiectele pot fi trimise şi prin poşta obişnuită sau prin fax - în acest caz este important ca solicitantul să se asigure de faptul că proiectul a ajuns la destinaţie în timp util şi să obţină un număr de înregistrare.

Important. a) Solicitanţii de granturi trebuie să aibă în vedere concurenţa deosebită pentru granturi, precum şi faptul că PSC, având un buget limitat, nu poate sprijini toate proiectele depuse spre finanțare; b) Comitetul PSC nu oferă explicaţii sau comentarii în cazul proiectelor care nu au obţinut finanţare prin PSC; c) Proiectele prezentate pentru obţinerea de granturi nu se returnează solicitanților; d) Depunerea cererii de finanţare pentru PSC implică automat recunoaşterea şi acceptarea de către solicitant a tuturor condiţiilor PSC.

Termenul limită pentru depunerea cererilor – 19 aprilie 2010, ora 18:00
Rezultatele finale vor fi comunicate pînă la data de 10 mai 2010
Pentru relaţii:
Victor Neagu, coordonator PSC, vneagu@worldbank.org ,
Elena Prodan, asistent PSC, eprodan@worldbank.org
Oficiul Băncii Mondiale în Moldova, Str. Puşkin 20/1, MD-2012, Chişinău
Telefon: 200706; Fax: 237053
Pagina web: www.worldbank.org.md ,
Facebook: http://www.facebook.com/pages/World-Bank-in-Moldova/137971822618?ref=ts


Views( 636 )
English Russian Romana
 
Contacte ODIMM:

Tel.:
+ 373 22 29 57 41

Fax:
+ 373 22 29 57 97

Adresa:
Republica Moldova, MD-2004
Chisinau, str. Serghei Lazo 48

E-mail: