La nivel mondial, tratarea apei a devenit o prioritate, punându-se accentul pe implementarea sistemelor descentralizate şi utilizarea multiplă a apei. În acest sens, mai mult de 50% din consumul de apă poate fi economisit. Indiferent de condiţiile climatice există un număr de surse de apă ce pot fi puse la dispoziţie în întreaga lume. Astfel, apa uşor contaminată poate fi tratata prin utilizarea unor sisteme de reciclare a apei pentru reutilizarea ca şi apa de proces. Apa tratată obţinută îndeplineşte normele sanitare şi poate fi folosită în diferite domenii de aplicatii.
Conform standardului European 12056-, apa gri este definită ca şi apă uzată fără fecale, mai putin contaminată. Apa gri este apa folosită la duş, la cada de baie, la chiuvete şi la maşina de spălat.
Resurse de apă:
· apa gri de la locuinţe
· apa de suprafaţă
· apa subterană
· infiltrari de la staţiile de epurare ale apei uzate
· apa reziduală industrial
Utilizări apă de ploaie:
· toalete
· irigaţii
· activităţi de curăţenie
· maşină de spălat
· răcire
· utilizări industrial
Beneficii pentru utilizatori:
· Economisirea taxelor de apă potabilă şi canalizare
· Colectare regulata
· indiferent de condiţiile climatice, utilizare în lumea întreagă,
· necesită capacitate de stocare
redusă
· Independenţă faţă de furnizorul de apă
Beneficii pentru comunităţiile locale:
· reducerea cheltuielilor privind măsurile de prevenire împotriva inundaţiilor
· prevenirea inundaţiilor
· Reducerea costurilor de contrucţie şi reabilitare, exploatare a reţelei de canalizare, respectiv de construcţii de staţii de epurare a apei uzate
· Reducerea costurilor de dezvoltare de noi locuințe
· Îmbunătățirea capacitatii de stocare a apelor subterane local și, prin urmare, îmbunătățirea furnizării de apă potabilă
2. Standarde pentru contoarele de apă
Factura de plată a apei indică un consum de apă exagerat? Este neplăcut să plătiți o asemenea sumă, însă dacă aveți un contor de apă sînteți un norocos, deoarece fără el nu ați fi știut că există o scurgere a conductei de apă.
Apa este o resursă naturală prețioasă pe care nu ne putem permite să o irosim, luînd în considerare că și costurile de filtrare și tratare a apei au devenit semnificative. Aceste lucruri fac tot mai importantă monitorizarea utilizării apei și calcularea exactă a consumului nostru de apă, ceea ce contribuie la o utilizare din ce în ce mai largă a contoarelor de apă.
Această necesitate tot mai mare a determinat membrii comitetului tehnic ISO/TC 30 - grupul de experți care lucrează asupra standardelor din acest domeniu, să revizuiască standardul internațional ISO 4064, astfel încît acesta să corespundă mai bine cerințelor contoarelor de apă atît pentru apă potabilă rece, cît și pentru cele de apă caldă.
Standardul internațional ISO 4064:2014 este alcătuit din 5 părți care prevăd toate aspectele – de la metodele de încercare la cerințele de instalare – și se aplică atît la dispozitive mecanice, cît și la dispozitive electronice mai moderne. Astfel, standardele europene:
EN ISO 4064-1:2014 Contoare de apă potabilă rece și caldă. Partea 1: Cerințe tehnice și metrologice;
EN ISO 4064-2:2014 Contoare de apă potabilă rece și caldă. Partea 2: Metode de testare;
EN ISO 4064-3:2014 Contoare de apă potabilă rece și caldă. Partea 3: Metode și instalații de încercare;
EN ISO 4064-4:2014 Contoare de apă potabilă rece și caldă. Partea 4: Cerințe non-metrologice neprevăzute în ISO 4064-1:2014;
EN ISO 4064-5:2014 Contoare de apă potabilă rece și caldă. Partea 5: Cerințe de instalare; pot fi adoptate în calitate de naționale pe teritoriul Republicii Moldova la solicitare.
Beneficiile contorizării apei
Utilizarea standardului va contribui la realizarea unor măsurări mai exacte a apei potabile reci și calde, care este un lucru util nu doar pentru consumatori, ci și pentru sectorul industrial.
Contorul de apă este un instrument de gestionare și de măsurare a debitului, fiind important pentru numeroase activității industriale atît de inginerie și ecologie, cît și în scopuri financiare.
Împreună cu stabilirea prețului volumetric, contoarele de apă oferă un stimulent pentru conservarea resurselor de apă, ajutînd la detectarea scurgerilor de apă în rețeaua de distribuție.