ODIMM

te

Presa

Fondul de Garantare a Creditelor (FGC) - sesiune de analiză şi planificare la ODIMM

Fondul de Garantare a Creditelor (FGC) - sesiune de analiză şi planificare la ODIMM

 

Sesiune FGC La 25 august a avut loc prima sesiune de analiză şi discuţii în scopul eficientizării activităţii Fondului de Garantare a Creditelor (FGC), în cadrul Proiectului Ameliorarea Competitivității II  (PAC II).

 

La întrunire au participat membrii grupului de lucru ODIMM şi experţii Business & Finance Consulting (BFC).

 

Membrii grupului de lucru au examinat noi pârghii de facilitare a accesului la finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova,  prin re-modelarea produselor şi proceselor de garantare existente. În urma consultaţiilor şi discuţiilor cu băncile partenere ale FGC, experţii au formulat o serie de recomandări şi sugestii privind îmbunătăţirea Programului.

 

Proiectul PAC II este finanţat de Banca Mondială şi are drept obiectiv principal sporirea competitivității întreprinderilor autohtone, în special a IMM-urilor, prin facilitarea accesului la finanțare pe termen mediu și lung, accesul pe noi pieţe de desfacere, perfecţionarea cadrului de reglementare a afacerilor.

 

Totodată, proiectul prevede consolidarea capacităților instituţionale ale ODIMM şi MIEPO prin dezvoltarea strategiilor , a serviciilor pentru întreprinderile locale care vor impulsiona accesul lor pe noi pieţe şi creşterea competitivităţii.

 

Sesiune FGC   Sesiune FGC   Sesiune FGC          Sesiune FGC 31

 

 

 

 

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

logofooter

  • © Toate drepturile rezervate. Actualizat: 19.04.2021.

Soluție

logowbAcest site a fost creat cu susținerea Băncii Mondiale. Actualizarea conținutului a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”

Search

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte sau domenii din economia națională.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!