ODIMM

te

Presa

Un Nou Produs de Garantare pentru companiile afectate de criza pandemică

Un Nou Produs de Garantare pentru companiile afectate de criza pandemică

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii a lansat astăzi, în cadrul unui webinar, un Nou Instrument de Garantare pentru companiile afectate de criza generată de pandemia COVID-19. Instrumentul financiar presupune oferirea pentru IMM-urilor a unui produs de garantare în condiții preferențiale care poate fi utilizat la contractarea creditelor de la băncile comerciale atât pentru capital de lucru, cât și pentru investiții. În cadrul evenimentului virtual au participat reprezentanți ai MEI, ODIMM, băncilor comerciale și antreprenori.

Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Lilia Palii, prezentă la eveniment a reiterat importanța noului produs de garantare și avantajele utilizării garanției financiare de către mediul de afaceri.

„Pandemia COVID-19 este o provocare fără precedent pentru întreaga lume și nici țara noastră nu a fost ocolită de efectele acestei crize pandemice. În acest context, economia moldovenească ca și economiile țărilor din lume și din regiune s-a confruntat cu două șocuri, unul intern – ca rezultat al măsurilor restrictive de izolare și unul extern, care a vizat exporturile, remitențele, investițiile străine care au suferit un declin considerabil. Conform prognozei macroeconomice revăzute pentru anul 2020, PIB-ul va avea un raport negativ de minus 4.5% în timp ce estimările pentru anul 2021 se prevăd a fi mai optimiste, cu o creștere pozitivă a PIB-ului de 4.1%”, a menționat Lilia Palii.

Potrivit Secretarului general de stat, Guvernul a venit cu un șir de instrumente pentru a oferi suport mediului de afaceri în această situație de criză. Evenimentul de astăzi fiind dedicat unuia din acele instrumente care prevede un nou program de garantare pentru companiile afectate de criza pandemică.

Noul produs financiar este lansat de ODIMM în parteneriat cu băncile comerciale din Republica Moldova pentru emiterea creditelor preferențiale IMM-urilor afectate de criza pandemică. Astfel, companiile ce au înregistrat o scădere a venitului din vânzări cu 30% în perioada martie – iunie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent vor putea solicita credite pentru capital circulant garantate de stat în proporție de până la 80%, cu un comision de garantare zero până la 31.12.2021. Concomitent, companiile ce solicită credite investiționale vor putea beneficia de garanții ce vor acoperi până la 80% din credit cu o valoare de maxim 5 mln. lei.

Mijloacele financiare suplimentar alocate în cuantum de 50 mln. lei, vor fi supuse efectului de multiplicare, astfel pentru Produsul nou elaborat, capacitatea ODIMM de a emite garanții va fi de 150 mln. lei, cu posibilitatea realocării pe măsura consumării plafonului din mijloacele disponibile de la alte produse neutilizate, sau majorarea coeficientului de multiplicare.

„IMM-urile joacă unul din cele mai importante roluri în economia Republicii Moldova, asigurând 98% din totalul întreprinderilor, care înglobează peste 60% din forța de muncă. Noul instrument de garantare vine să completeze Produsele active pe care le oferă la ora actuală Fondul de Garantare Creditelor. În prezent, creditele bancare constituie principala sursă de finanțare atât pentru IMM-uri, cât și pentru tot mediul de afaceri și poate fi un colac de salvare în situații de dificultate. Încurajăm antreprenorii ca pe lângă Programele de suport ODIMM ce presupun alocări directe de resurse sub formă de mijloace financiare nerambursabile, să acceseze și să valorifice Produsele creditare oferite de sectorul financiar, statul venind, în acest sens, cu acoperirea insuficienței de gaj în proporție de până la 80% din creditul solicitat”, a subliniat Iulia Costin, Directorul general ODIMM.

În prezent, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii al ODIMM au fost acordate 429 garanții financiare în valoare de peste 168 milioane lei, care au asigurat debursarea creditelor în sumă de 492 milioane lei și au generat investiții în economie în valoare de peste 714 milioane lei.

Pentru a vizualiza noul produs de garantare destinat IMM-urilor afectate de criza pandemică accesați linkul

Evaluare utilizator: 2 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

logofooter

  • © Toate drepturile rezervate. Actualizat: 28.10.2020.
Soluție    Suport

logowbAcest site a fost creat cu susținerea Băncii Mondiale. Actualizarea conținutului a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”

Search

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte sau domenii din economia națională.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!