ODIMM

te

Presa

Întreprinderile din industria ușoară îndemnate să se orienteze spre digitalizarea afacerilor și comerț online

Întreprinderile din industria ușoară îndemnate să se orienteze spre digitalizarea afacerilor și comerț online

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean,împreună cu directorul general ODIMM, Iulia Costin, au întreprins, astăzi, o vizită de lucru la Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS).

În cadrul vizitei de lucru, oficialii s-au întâlnit cu echipa APIUS. Agenda discuției a cuprins mai multe subiecte, cele mai importante referindu-se la impactul pandemiei COVID-19 asupra industriei ușoare din Republica Moldova, obstacolele cu care se confruntă companiile în această perioadă, reprofilarea activității unor companii ca urmare a crizei, dezvoltarea comerțului electronic, precum și măsurile comune pentru susținerea industriei ușoare din țară.

Potrivit președintelui APIUS, Silvia Lazu, pandemia COVID-19 a afectat foarte mult activitatea fabricilor. 75% din numărul total de întreprinderi au continuat să activeze cu un număr incomplet de angajați, parțial fiind implicate și în producerea măștilor și echipamentelor medicale de protecție. În același timp, 25% din numărul de întreprinderi au sistat totalmente activitatea, dintre care 5% au intrat în șomaj tehnic, iar 52% au acordat, la cererea angajaților, concedii planificate sau din cont propriu.

Ministrul Sergiu Railean a declarat că în această perioadă este importantă susținerea companiilor din domeniul industriei ușoare prin programe de suport, în special, în dezvoltarea și promovarea comerțului online, astfel încât antreprenorii să aibă posibilitatea să-și promoveze și să-și vândă produsele în mediul online.

Directorul general ODIMM, Iulia Costin a îndemnat companiile să acceseze Instrumentul de susținere privind Digitalizarea ÎMM, care a fost lansat în luna iunie curent cu scopul de a oferi suport în dezvoltarea instrumentelor de comerț electronic, în contextul restricțiilor impuse pe durata crizei pandemice. 
”Noul program e menit să ajute întreprinderile în crearea de pagini web, magazine online, dar și oferirea de granturi pentru achiziționarea de tehnologii și soluții digitale”.

În context, reprezentanții APIUS au menționat că pe termen mediu și lung își propun să dezvolte magazinele online pentru a accesa piețele internaționale, să digitalizeze procesele la toate etapele de producere a unui articol fashion – de la mașini performante la automatizarea și virtualizarea confecționării tiparelor.

Ministrul Sergiu Railean și directorul general ODIMM, Iulia Costin, și-au exprimat toată deschiderea pentru susținerea inițiativelor APIUS, care își propune să dezvolte instrumente de comerț online, să digitalizeze serviciile.

Potrivit APIUS, la moment în Republica Moldova sunt înregistrate 457 fabrici active în domeniul industriei ușoare.

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

logofooter

  • © Toate drepturile rezervate. Actualizat: 28.10.2020.
Soluție    Suport

logowbAcest site a fost creat cu susținerea Băncii Mondiale. Actualizarea conținutului a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”

Search

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte sau domenii din economia națională.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!