ODIMM

te

Presa

ODIMM va susține dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova

ODIMM va susține dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova

 

Crearea și dezvoltarea întreprinderilor sociale din Republica Moldova va fi susținută printr-un Instrument de suport de stimulare a antreprenoriatului social, care va fi implementat de ODIMM.  Inițiativa a fost enunțată de către Directorul general, Iulia Costin, în cadrul celei de-a VI-a  ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriat Social.  

Noul program de suport  la care lucrează ODIMM în comun cu Ministerul Economiei și Infrastructurii și partenerii de dezvoltare, are ca obiectiv susținerea dezvoltării a peste 100 de întreprinderi sociale, în special din mediul rural și angajarea a circa 30% de persoane din grupurile social vulnerabile.

Inițiativa are un scop social bine determinat, o misiune asumată prin care se urmărește generarea de impact benefic asupra oamenilor, mediului și comunității. 

“Acesta va fi un Program prin intermediul căruia se dorește crearea unei societăți mai incluzive, utilizând instrumentele de business în soluționarea problemelor sociale. Noul instrument de suport antreprenorial va face parte dintr-o etapă complexă de dezvoltare a economiei sociale și a antreprenorialului social din Republica Moldova”, a evidențiat Iulia Costin.

Experiența Uniunii Europene arată faptul că 1 din 4  afaceri au statut de întreprindere socială. Antreprenoriatul social contribuie la creșterea incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparținând grupurilor defavorizate în activități economice și facilitarea accesului acestora la resursele și serviciile sociale.

 

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

logofooter

  • © Toate drepturile rezervate. Actualizat: 01.03.2021.

Soluție

logowbAcest site a fost creat cu susținerea Băncii Mondiale. Actualizarea conținutului a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”

Search

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte sau domenii din economia națională.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!