logo ro

slogan ro

Presa

24 de solicitanți de grant în cadrul Programului „Pare 1+1” participă la sesiunea de instruire, care a început astăzi, 30 mai 2016

24 de solicitanți de grant în cadrul Programului „Pare 1+1” participă la sesiunea de instruire, care a început astăzi, 30 mai 2016


Regulamentului cu privire la implementarea Programului de Atragere a Remitențelor în Economie prevede că dosarul solicitantului de grant trebuie să conțină obligatoriu Certificatul de participare la cursurile de instruire antreprenorială, organizate de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Regulamentul mai prevede că antreprenorii care desfășoară deja o afacere și nu au înregistrat pierderi pe parcursul ultimilor 3 ani sunt în drept să nu participe la instruire, dar vor semna o Declarație pe proprie răspundere privind eficiența activității antreprenoriale. Pentru participare la instruire și suportul antreprenorial, solicitantul va plăti 50% din costul cursului de instruire.

Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranţi moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitenţe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranţi, cetăţeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitenţe, rude de gradul I.

30.05.2016

 

 

 

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

logofooter

  • © Toate drepturile rezervate. Actualizat: 30.03.2020.
Soluție    Suport

logowbAcest site a fost creat cu susținerea Băncii Mondiale. Actualizarea conținutului a fost finanțată de Uniunea Europeană prin Proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”

Search

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY

Dvs. folosiți componenta de ADS Blocker.
Noi nu folosim elemente de publicitate, doar prezentăm produsele proprii sau a donatorilor care promovează unele proiecte sau domenii din economia națională.
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!