25 de antreprenori din diferite raioane ale țării au primit certificatele de participare la instruire

25 de antreprenori din diferite raioane ale țării au primit certificatele de participare la instruire


Potrivit lui Tudor Lupașco, planul de afaceri este cel mai important document informativ pentru Comitetul ODIMM care va examina cererile de finanţare, în baza cărui se va lua decizia de acordare a grantului, deaceea acesta trebuie să fie unul clar, argumentat și realist. Un alt element important în startarea afacerii, potrivit, expertului ODIMM, este procesul de planificare prin care se va face distribuirea surselor financiare pentru necesități. Antreprenorii trebuie să-și planifice cheltuielile în funcție de priorități, ceea ce le va asigura și un rezultat financiar pozitiv.

Potrivit Regulamentului cu privire la implementarea Programului PARE 1+1 pentru anii 2010-2018, solicitanţii înregistraţi la Program vor participa obligatoriu la Componenta II - „Instruire şi suport antreprenorial”, cu excepţia celor care desfăşoară activitate antreprenorială şi nu au înregistrat pierderi pe parcursul ultimilor 3 ani. Aceştia sunt în drept să nu participe la instruire, semnând Declaraţia pe proprie răspundere privind eficienţa activităţii antreprenoriale.
Pentru participare la următoarea etapă, solicitantul va trebui să completeze dosarul cu mai multe acte, printre care documente care să probeze investițiile din remitențe. DSC 0284

Programul PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor emigranţi moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii migranţi şi beneficiarii de remitenţe. Programul activează în baza regulii „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu în forma de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi lucrători emigranţi, cetăţeni ai Republicii Moldova şi beneficiari de remitenţe, rude de gradul I.

11.06.2016

 

 

 

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

© ODIMM - Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM. Toate drepturile rezervate.
BD. ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT NR. 134, et 3 (sediul Poşta Moldovei)
Tel : + 373 (22) 29 57 41, Fax: + 373 (22) 29 57 97, E-mail: info@odimm.md