ODIMM și MIEPO vor semna un Acord de colaborare

ODIMM și MIEPO vor semna un Acord de colaborare


Potrivit directorului general ODIMM, în calitate de platformă de colaborare ar putea fi utilizate rezultatele studiului de segmentare a pieței realizat de ODIMM, în colaborare cu Banca Mondială, în urma căruia au fost identificate mai multe sub-sectoare cu potențial de creștere, printre care domeniul IT, articole electronice și electrice, metalurgie, produse chimice și farmaceutice, cauciuc și plastic, produse minerale, etc. În baza acestui studiu, organizațiile ar putea să-și unească forțele pentru acordarea suportului întreprinderilor din aceste domenii pentru a stimula dezvoltarea economiei.


Un alt domeniu de colaborare, potrivit Iuliei Iabanji, ar fi conlucrarea pentru crearea interconexiunii pe interese între întreprinderile mici și cele mari din Republica Moldova.

Vitalie Zaharia, director general MIEPO a menționat că colaborarea celor două instituții se va axa pe promovarea produselor și serviciilor IMM-urilor atât pe piața internă cât și pe piețele internaționale.


Potrivit lui Vitalie Zaharia, atenția va fi focusată pe pregătirea companiilor prin acordarea suportului în dezvoltarea capacităților de producere care, în ultimă instanță, va ridica competitivitatea produselor și serviciilor oferite de IMM-uri.


MIEPO și ODIMM sunt instituții fondate de Ministerul Economiei din Republica Moldova cu scopul de dezvoltare a mediului de afaceri din Republica Moldova prin promovarea și implementarea politicilor coerente de dezvoltare a competitivităţii economice a țării.

DSC 0693 70

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

© ODIMM - Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM. Toate drepturile rezervate.
BD. ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT NR. 134, et 3 (sediul Poşta Moldovei)
Tel : + 373 (22) 29 57 41, Fax: + 373 (22) 29 57 97, E-mail: info@odimm.md